Treceți la conținutul principal

Asistentul medical din cadrul CMI-urilor sau a altor forme de prestare a serviciilor medicale.



 Avand in vedere prevederile normelor  din Ordonanța nr. 124/1998 la Art.11.  

(1) Angajarea personalului mediu sanitar și a altor categorii de personal se poate face de către medic sau, în cazul medicilor asociați, de către medicul delegat.
(2) În cabinetele medicale în care sunt încadrate persoane cu contract individual de muncă, salariile se stabilesc prin negociere, cu respectarea nivelurilor minime prevăzute de reglementările legale în vigoare.
Aceste salarii din ramura nu sunt reglementate cu aplicarea legii salarizarii nr.153/2017. Asadar daca asistentul medical din cadrul unui CMI poate fi incadrat prin negociere directa plecand de la salarizarea minima si fara a se tine cont de prevederile faimoasei legi unitare a salarizarii 153/2017 care a dat peste cap intregul sistem , de ce asistentul medical din cadrul unui spital sa nu plece de la acelasi salariu . Nu spun ca este corect si nici nu este normal ,insa vreau sa evidentiez faptul ca avand aceeasi pregatire nivelul salarial este complet diferit.
Solutii.
-cresterea salariului de incadrare la minim 3000 RON dar impozitat cu 21% , nu cu 43% ca in prezent.
-preluarea asistentilor medicali incadrati in orice forma de prestare a serviciilor medicale decontate de CAS ,de catre ministerul sanatatii sau ordonatorii principali de credite ai unitatilor sanitare judetene sau locale si platiti unitar de catre aceste entitati la nivelul asistentilor medicali incadrati in sistemul de stat.
Mai exista si alte solutii , insa acestea vor face obiectul unor dezbateri televizate sau on line video , la care astept o participare a persoanelor direct interesate  intr-un numar cat mai mare. Aceste dezbateri vor fi anuntate din timp.
In sensul acesta astept si intrebari pertinente fata de subiect care sa merite dezbatute.

Comentarii

  1. Să dea Domnul să ajungem și noi acolo unde ne este locul cu salariile. Avem aceleași studii, responsabilități, poate chiar mai multe, având în vedere faptul că suntem Un Singur Asistent Medical, și nu mai mulți cum sunt pe secție, cu care sa colaborezi, să întrebi, să te ajuți. Suntem singuri. Suntem buni, suntem de valoare.

    RăspundețiȘtergere
  2. E bine ca totusi cineva ne apreciază pentru ceea ce suntem,nu doar ca persoane necalificate si fara studii. Sintem la fel de bine pregatite ca si colegiii care sunt considerati bugetari,muncim la fel de mult .Cerem sa fim rssplatite conform muncii depuse,vechime,grad etcVa multumim!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumim mult pentru susținere, dorim finanțare separată, pentru ca negocierea directă nu este posibilă!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumim mult pentru ca ati inteles problemele noastre, va rog sa rămâneți alături de noi , avem mare nevoie pentru a reusi sa schimbam ordonanța 124/1998, articolul 11! Nu este posibilă nici un fel de negociere directa, atâta timp cât nici o lege din țară asta nu obliga!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asistenții din medicina primara sunt total desconsiderați,nu doar de angajatorii lor ,care îi consideră "obligații"de care se pot lipsi,ci și de colegii lor din spitale,din păcate. Nimeni nu ia în calcul faptul că mulți dintre noi am ales această ramură a medicinei pentru că dorim să ne îngrijim bătrânii cum se cuvine, și asta la ei acasă,vrem să ne îngrijim copiii și să-i învățăm cum să-și păstreze sănătatea, să sfătuim tinerii cum să trăiască pentru a rămîne sănătoși... Aș invita o doamnă asistenta din spital să lucreze o zi în locul meu la cabinet și apoi să mai arunce cu noroi, dacă mai consideră asta. Dacă nu ne schimbam mentalitatea, și nu încetăm să ne sabotam unii pe alții nu mai avem nici o șansă ca societate.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Asistentul medical pilonul sistemului de sanatate.

Toate discutiile cu privire la sistemul de sanatate din Romania zilelor noastre   se poarta ba in jurul politicului , ba in jurul examenului de rezidentiat, ba in jurul exodului medicilor   dar nimeni nu pomeneste nimic de adevaratele motoare ale sistemului sanitar   care sunt asistentii medicali.   In orice spital din tara fie privat fie de stat medicul nu reprezinta decat o mica parte a procesului de ingrijire si destul de nesemnificativa fara tot suportul oferit de asistentii medicali. In ziua de azi stetoscopul a devenit mai mult un obiect de décor decat un instrument de diagnostic , cum era pe vremea medicinei   patronale a lui  N. Gh. Lupu si care din fericire mai are inca , ceva descendenti. Asistentul medical nu are voie din punct de vedere legal sa doarma in garda, vegheaza permanent la capul pacientului, trebuie sa cunoasca o gramada de patologii si sa fie impacat cu idea ca in cazul oricarui eveniment va fi aproape exclusiv raspunzator daca...

Apendicita acuta

Apendicita acuta Apendicita acuta reprezinta o inflamatie a apendicelui care se manifesta prin dureri periombilicale sau in fosa iliaca dreapta si poate reprezenta o urgenta chirurgicala. Ce simte pacientul? la debut, durere de intensitate variabila, cu sediu periombilical. Dupa cateva ore durerea se localizeaza in fosa iliaca dreapta. durerea are caracter colicativ si poate fi insotita de greata, varsaturi si febra moderata. Ce constata medicul? - sensibilitate a punctului apendicular (punctul lui McBurney) aflat la mijlocul liniei dintre ombilic si spina iliaca anterosuperioara. la palparea fosei iliace drepte, sensibilitate locala, o usoara reactie de aparare si o durere profunda care se accentueaza la decompresiunea brusca a abdomenului (semnul lui Blumberg). de asemenea, palparea profunda a fosei iliace drepte in timpul contracturii psoasului (prin ridicarea membrului drept intins) poate duce la accentuarea durerii. contract...